De-a fost răul de la mine
Chiar acum mă îmbrac în sac.
De-a fost răul de la tine
Eu în bine îl prefac.

De-a fost răul de la lume,
Multă-i vorba de vorbit!
De-a fost răul de la demon,
Am în cruce un cuțit.

De-a fost răul de oriunde,
Din tăcere, din cuvânt,
Nu-i puterea lui mai mare
Decât dorul pe pământ!

Acum zece revoluții
Aurora ne zâmbea
Într-o pură dimineață -
Dimineața mea și-a ta.

"Este dimineața nostră!"
Îmi spuneai atunci zâmbind.
"Și pe marea mea albastră,
În sfârșit, te văd sosind!"

Și mi-ai spus atunci mai multe,
Despre cer, despre pământ,
Iar în inima-nsorită
Ardea tainic legământ.

Zece pași făcut-a Cronos,
Pași prelungi, plini de-ncercări.
Soarta în rostogolire
Ne-azvârli pe-alte cărări.

Însă chiar de-ar fi potopul
Noi deloc nu vom uita
Acea pură dimineață -
Dimineața mea și a ta...

Cuvintele îmi pier,
Trăirile îmi seacă
De când auzul tău
Spre mine nu se-apleacă.

Rostește doar o vorbă,
Și gândul va înflori,
Și râul de lumină
Din suflet va țâșni!

Ascultă și vorbește-mi!
Atâta mi-e de ajuns
Ca să ajung la tine,
La tine-cel-ascuns...

Uneori, sufletul tău
Vine la mine
În chip de copil.

Cu duioşie-l primesc
Şi-l strâng la piept
Ca să se odihnească
Şi o tihnă a necuvintelor ne cuprinde.

El are aripi albe la glezne -
Căci zboară deasupra zgurei.
Aripi de aur la inimă -
Blânda şi răbdătoarea lui inimă!
Iar la tâmple, aripi de cristal scânteietoare!

Discret, îi scutur
Stropii de tină
De pe glezne -
De-ar şti ce fac mi-e că s-ar supăra.

Duios mă aplec
Asupra nevăzutelor
Şi veşnic strânselor
Aripi de aur ce tremură de dor.

Şi cu o sete ce mă ucide
Îi sărut aripile de cristal scânteietoare -
Oare ce zări au mai văzut
Ele de curând?

Dar nu întreb nimic
Ci doar îi admir strălucirea.
Copilul se odihneşte.
În linişte, aripile de aur
Ale inimii, se aud bătând.

Din când în când
O stea-logostea
Îmi bate în geam:
- Deschide! Vreau să intru
În inima ta.

Dar eu mă scutur de rază
Şi-i zic:
- Taci, piază!
Nu vezi ce am pe braţe?
Dragul se odihneşte.
Nu mi-l speria!

Mă vei ierta tu astăzi
Dacă a mea muză
Nu-mi poate fi în versuri
De taină călăuză.

Mă vei ierta tu astăzi
Dacă a mea şoaptă
Auzul nu ţi-l umple
Cu vreo idee coaptă.

Mă vei ierta tu astăzi
Cum m-ai iertat şi ieri
Că pasu-mi nu ţi-e umbră
din dimineţi în seri.

Mă vei ierta tu astăzi
Că acestea nu le fac
Că-ş stângace, nătângă,
În depărtări şi tac.

Mă vei ierta tu, însă,
Eu n-am să-mi pot ierta
De nu-ţi trimit urare
De dragă-mi ziua ta.

Mă vei ierta de vorba-mi
Nu poate să descrie
Tot binele din lume
Ce ţi-l doresc eu ţie...

Tu ai ales distanţa,
Dar eu prefer să-mi ţes
Din fire lungi, speranţa
Că visul mi-are sens.

Tu ţi-ai ales o cale,
Dar eu stau la răscruci -
Încă aştept ca mâine
Spre mine să apuci.

Tu ai ales răceala,
Dar eu tot mai aştept
să îmi asculţi chemarea
Ce mi-o ascund în piept.

Tu ai ales refugiul,
Dr dorul din durere
Îşi poartă-n sine giulgiul
Şi de la sine piere...

Dumnezeu e sus şi tace
Eu sunt jos şi nu am pace
Căci nu ştiu de-i voia Sa
Să rămân pe veci a ta.

Teamă mi-e că El nu-i mut
Ci eu n-am urechi să ascult
N-am urechi şi nici vedere
Ca să ştiu ce El îmi cere.

În zadar mă sfătuieşte
Şi în minte-mi poposeşte
Căci eu cum să desluşesc
Vocea Lui de ce gândesc?

Serpentine de gânduri
Ascunse printre rânduri
Se-nalţă, te-nconjoară
Pentru a mia oară.

Roiuri de regrete
Cu lacrimi să te-mbete -
Lacrimi de iertare
Pentru depărtare.

Iar valul de blândeţe
Răceala s-o dezgheţe
Cu lacrimi de-nviere
Spre apropiere...

Ascult tăcerea şi o torc
Ca ursitoarele destinul
Pe firul ei
                    spre mine mă întorc
Şi beau din clipe-adânci -
                                                seninul.

Mă bat cu tine, râu cumplit,
Mă bat cu tine iară.
Nu ştiu, de tot m-ai înghiţit?
Or eu-s pe dinafară?

Mă bat cu tine şi tot chem
Străvechiul far s-apară
N-am să mai plâng, n-am să mai gem
Sub valul tău de fiară.

Mă bat cu tine şi-am să-nving -
Lopata-mi te străpunge.
La stele gândul greu împing
La stele voi ajunge!