Poezie
Uneori, în momentele de supremă fericire, dar parcă şi mai des în cele peste care pluteşte melancolia, muza se apropie de mine, se apleacă la urechea mea şi-mi şopteşte o poruncă: "Scrie!". Uneori o urmez, alteori nu. Uneori versul se aşterne curgător pe hârtie ca născut dintr-o dictare, alteori însă, mintea se opinteşte şi-l moşeşte îndelung...
Am debutat cu poezia "Un nume..." în revista clubului Arborama, un club literar din Caracal din care am făcut parte până la destrămarea acestuia. A doua poezie care mi-a fost publicată se numeşte "Priveşte în sus la Pleiade" şi a fost găzduită în numărul special al Arboramei, apărut cu ocazia Zilelor Caracalului. Această poezie este una dintre cele mai dragi mie, şi de aceea, la nivel subiectiv, adevăratul meu debut a avut loc abia odată cu publicarea acestea, pentru că cel mai mult m-am bucurat pentru ea. Bucuria mi-a fost încă şi mai mare atunci când artistul Viorel Chirea, "întemeietorul" grupului Arborama şi "catalizatorul" majorităţii evenimentelor artistice din Caracal, mi-a făcut surpriza de a îmbrăca versurile poeziei "Priveşte în sus la Pleiade" într-o melodie de creaţie proprie pe care a interpretat-o la chitară folk pentru publicul adunat la sărbătoare. Am mai publicat în ziarul caracalean "Reîntregirea" - unde colaborez în calitate de redactor - dar şi alte câteva online, pe saitul poezie.ro şi pe blogul poeziereligioasa.devhub.com . De acum înainte însă, totul va fi adunat în timp pe blogul de poezie găzduit pe această pagină personală. |
|